Curs gratuit de dezvoltare personala pentru femei

cursuri gratuite 2015

 

 

 

 

 

 

 

Cursurile de dezvoltare personală se adresează fetelor și femeilor cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani din București, care au absolvit liceul sau facultatea și care întâmpină dificultăți în găsirea unui loc de muncă. Timp de o săptămână ele vor învăța cum să se prezinte la un interviu, cum să redactaeze un CV profesionist, cum să comunice cat mai bine etc.

La finalul cursului, participantele vor dobândi competențe cu privire la comunicarea interactivă și interpersonală, colaborarea și lucrul în echipă, luarea deciziilor, negociere și gestionarea conflictelor. De asemenea, participantele vor învăța despre gestionarea priorităților, a timpului și a situațiilor de stres, cunoștințe privind un stil de viață sănătos, egalitate de șanse și nediscriminare, respectarea diversității și a valorilor celorlalți dar și despre care sunt drepturile pe care le au pe piața muncii.

Nivelul de studii minim necesar: învăţământ general obligatoriu
Durata cursului: 32 ore (pregătire teoretică 10 ore, pregătire practică 22 ore)

Cursul din Bucuresti se va desfasura in perioada 30 martie – 3 aprilie 2015.

Atelierul se va finaliza cu un examen de absolvire, în urma căruia participanții vor obține un Certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Ministerul Educatiei

Proiectul Integrarea și promovarea femeilor pe piața muncii, implementat în perioada mai 2014- octombrie 2015 este cofinanțat din Fondul Social European prin programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Pentru înscrieri:
E-mail: cradoi@cpe.ro
Tel: 0786 440 892

Detalii despre proiect găsiți pe site-ul: www.proiectul-mara.fundatia.ro

Curs gratuit designer pagini web

cursuri gratuite 2015

 

 

 

 

 

 

 

Confindustria Romania va invita sa beneficiati de ultimele locuri disponibile pentru programele de formare profesionala GRATUITE, in cadrul proiectului cu finantare europeana “Dezvoltarea masurilor active de ocupare, stimularea initiativei antreprenoriale individuale si plasarea asistata pe piata fortei de munca in regiunile de dezvoltare Sud-Est, Nord-Est, Sud-Muntenia si Bucuresti-Ilfov”.

Cursurile se adreseaza persoanelor inactive pe piata muncii, persoanelor in cautarea unui loc de munca si somerilor, cu domiciliul in Municipiul Bucuresti si Judetul Illfov. Inscrierile se fac pana la completarea numarului de cursanti pentru fiecare grupa.

Documente necesare la inscriere:

  • Copie act identitate
  • Copie certificat de nastere
  • Copie certificat de casatorie (daca este cazul)
  • Copie diploma/certificat/adeverinta de la ultima forma de invatamant absolvita
  • Adeverinta de somer / Carnet de evidenta a somerului (daca este cazul)

Cursuri disponibile:

  • Designer pagini web (100 ore)

Toate cursurile de formare sunt autorizate, iar certificatele sunt recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstince si de Ministerul Educatiei Nationale.

Persoanele care  vor participa la cursuri vor fi implicate si in activitati de consiliere si sprijin pentru gasirea unui loc de munca (laborator motivational si job club).

Toate aceste masuri pentru stimularea ocuparii fortei de munca sunt gratuite.

Pentru alte intrebari si detalii referitoare la procedura de inscriere va stam la dispozitie la urmatoarele date de contact: demos@confindustria.ro, f.raicu@confindustria.ro, telefon 0760.231.669. Persoane de contact: Florentina Raicu.

Cursuri gratuite pentru someri si angajati la Iasi cu subventii

cursuri gratuite

 

 

 

 

Cursuri gratuite :

  1. Competente antreprenoriale
  2. Competente informatice
  3. Operator introducere, validare si prelucrare date

 

CURSURI ACTIVE IN JUDETUL IASI

Fundatia Corona Iasi ofera GRATUIT doamnelor interesate cursuri de initiere in domeniile:

Program de formare:

  1. Competente antreprenoriale
  2. Competente informatice

Cursurile se adresează șomerilor cu prioritate pentru cei de lungă durata. Nu sunt acceptate persoanele ce frecventează cursurile unei instituții de învățământ.

Absolventii cursurilor vor primi in cadrul proiectului o subventie in valoare de 500 lei pentru formare si consiliere. Absolventii ce reusesc sa se angajeze vor primi o subventie de 200 de lei.

Pentru informatii suplimentare si detalii privind inscrierea la cursuri, contactati:

Fundaţia CORONA

Iaşi, str. Pacurari nr. 21, jud. Iasi

Telefon: 0232 244 530, fax: 0232 244 536

E-mail: monica.cristus@fndatiacorona.ro

Persoană de contact: Monica Cristus – Expert mediere

CURSURI ACTIVE IN JUDETUL IASI

Fundatia Corona Iasi ofera GRATUIT doamnelor interesate cursuri de initiere/calificare in domeniile:

Program de formare:

  1. Operator introducere, validare si prelucrare date
  2. Competente antreprenoriale
  3. Competente informatice

Cursurile se adresează femeilor cu vârsta ȋntre 18 și 64 de ani din județul Iași, ocupate sau neocupate pe piata muncii, necalificate sau care detin calificari redundante. Nu sunt acceptate persoanele ce frecventează cursurile unei instituții de învățământ.

Absolventele cursurilor vor primi in cadrul proiectului o subventie in valoare de 250 lei.

Pentru informatii suplimentare si detalii privind inscrierea la cursuri, contactati:

Fundaţia CORONA

Iaşi, str. Pacurari nr. 21, jud. Iasi

Telefon: 0232 244 530, fax: 0232 244 536

E-mail: monica.cristus@fndatiacorona.ro

Persoană de contact: Monica Cristus – Responsabil grup tinta

Cursurile sunt oferite GRATUIT in cadrul proiectului „+ FEMINA”cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale” – Domeniul major de intervenţie 6.3 „Promovarea egalitatii de sanse pe piata muncii”.