O iniţiativă necesară pe piaţa muncii de astăzi finanţată din fonduri europene: pregătirea practică a studenţilor pentru economia globală

Academia de Studii Economice din Bucureşti, în calitate de beneficiar, împreună cu Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agriculturǎ Constanţa, Institutul European din România, SC SOCEP SA, Banca Comercialǎ Românǎ, Ensight Management
Consulting SRL şi Eurogroup SAS, Franţa în calitate de parteneri în cadrul proiectului strategic „FACILITAREA TRANZIŢIEI DE LA ŞCOALĂ LA VIAŢA ACTIVĂ PENTRU STUDENŢII DIN DOMENIUL ECONOMIE-AFACERI INTERNAŢIONALE” anunţă lansarea oficială a proiectului.
Proiectul, cu dimensiune transnaţională şi interregională, a demarat la data de 01 ianuarie 2011, are perioada de implementare de 36 de luni (1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2013), şi o valoare totală de 11.168.004 lei, din care 10.944.643 lei finanţare nerambursabilă.
Proiectul pune bazele unui sistem inovativ şi eficient de corelare a calificărilor şi competenţelor studenţilor din domeniul economie-afaceri internaţionale cu cerinţele specifice necesare pe piaţa muncii. Prin intermediul stagiilor de practică la nivel local, interregional şi transnaţional, studenţii învaţă să acţioneze în lumea globală a afacerilor, dezvoltându-şi aptitudinile de muncă într-un mediu concurenţial şi, astfel, sporindu-şi posibilităţile de inserţie pe piaţa muncii în momentul absolvirii.
Parteneriatul este construit pe patru piloni fundamentali : universitate (prin cele trei universităţi partenere – ASE Bucureşti, Universitatea „Ovidius”

De activităţile proiectului vor beneficia peste 400 de studenţi ca public ţintă direct vizat, ce vor urma stagii de practică în cadrul companiilor partenere în cei trei ani de implementare. Acordurile de practică semnate pe parcursul desfăşurării proiectului cu alte companii din domeniul economie şi afaceri internaţionale vor permite însă extinderea grupului de beneficiari la toţi studenţii din ciclul de licenţă şi masterat din domeniul sus-menţionat înmatriculaţi la universităţile partenere. De asemenea, beneficiari ai activităţilor proiectului sunt cei peste 18 tutori de practică din companiile partenere, care vor fi instruiţi în vederea coordonării optime a stagiilor de practică din companii şi integrării corespunzătoare a informaţiilor cu privire la abilităţile şi competenţele practice ale studenţilor

Pentru informaţii suplimentare privind proiectul, contactaţi:
Persoanǎ de contact:
Conf. univ. dr. Dorel Paraschiv
Manager Proiect
Tel: 0728.88.11.39
E-mail: proiect62955@gmail.com
Web: http://www.rei.ase.ro/practica
(Nota: site-ul proiectului va fi lansat în
cadrul conferintei din 31 ianuarie 2011)
Academia de Studii Economice din Bucureşti
Piaţa Romană nr 6,
Tel/Fax: 021.319.19.00
E-mail: rectorat@ase.ro
Web: www.ase.ro

Comments

comments

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

*