Cursuri gratuite – Program national de formare profesionala a specialistilor si intermediarilor din asigurari

Titlul proiectului: “Program national de formare profesionala a specialistilor si intermediarilor din asigurari”, ID 49461

Obiectivul general al proiectului il reprezinta imbunatatirea adaptabilitatii specialistilor si intermediarilor din domeniul asigurarilor la mediul economic aflat in continua schimbare, in special in vederea introducerii de tehnologii moderne si solutii organizationale care sa conduca la cresterea calitatii serviciilor prestate populatiei si intreprinderilor, respectiv la cresterea calitatii si productivitatii muncii.

Obiectivele specifice sunt:

  • dezvoltarea cunostintelor, aptitudinilor si atitudinilor profesionale pentru circa 8.260 persoane (cursuri-om) in cadrul a 295 de cursuri de perfectionare organizate pe tematici specifice domeniului asigurarilor, precum si in ceea ce priveste TIC, protectia mediului, sanatatea si securitatea in munca;
  • dezvoltarea institutionala a Fundatiei Institutul de Management in Asigurari si a filialelor sale din 6 regiuni de dezvoltare in vederea furnizarii de programe de perfectionare pentru specialistii si intermediarii din domeniul asigurarilor.

Prin atingerea acestor obiective, proiectul va conduce la dezvoltarea mai eficienta a capitalului uman din domeniul asigurarilor, precum si la dezvoltarea capacitatilor institutionale necesare pentru dezvoltarea resurselor umane din acest domeniu, contribuind astfel si la realizarea obiectivului axei prioritare 3 a POS DRU („promovarea culturii antreprenoriale, flexicuritatii si adaptabilitatii prin sprijinirea fortei de munca si a intreprinderilor competente, pregatite si adaptabile”).

Pe termen lung, furnizarea programelor de formare profesionala pentru perfectionarea angajatilor din domeniul asigurarilor, inclusiv formare profesionala specifica privind noile procese organizationale, determinate de cerintele legislative sau de dinamica pietei, vor conduce la maturizarea pietei asigurarilor in Romania, la crearea capacitatii acesteia de a face fata concurentei induse de globalizare sau efectelor crizelor economice.

Proiectul se desfasoara pe o durata de 3 ani, la finele careia este vizata atingerea urmatoarelor rezultate:

  • 295 cursuri organizate
  • 8.260 persoane (cursuri-om) formate, dintre care:

448 manageri de la toate nivelurile

6.300 persoane fizice autorizate (in conformitate cu prevederile OUG nr. 44/2008)

1.512 angajati

  • 6 centre de formare dezvoltate institutional

Cele 295 de cursuri care vor fi realizate prin proiect vor aborda teme precum:

  • Fundamente ale asigurarilor
  • Legislatie, protectia consumatorului si protectia mediului
  • Negociere si tehnici de vanzare
  • Reglementari contabile si standarde de raportare financiara
  • Evaluari, instrumentar si intocmirea situatiilor financiare
  • Managementul riscurilor in asigurari
  • Riscuri specifice, evaluare, reglementari
  • Conformarea legala a societatilor de asigurari
  • Conformarea legala a brokerilor de asigurare
  • Constatarea, solutionarea si plata daunelor auto
  • Managementul informatiei electronice in asigurari
  • Sanatate si securitate in munca

Cursurile vor avea o durata de 5 zile fiecare si vor fi organizate in grupe de maxim 28 de persoane.

Cursurile sunt gratuite!

Prin implementarea proiectului se va asigura nu numai instruirea a 8.260 persoane care activeaza in asigurari, ci si dezvoltarea institutionala a Fundatiei Institutul de Management in Asigurari si filialelor sale din 6 regiuni de dezvoltare (Nord-Est, Sud-Est, Vest, Nord-Vest, Centru si Bucuresti-Ilfov) in vederea furnizarii de programe de perfectionare pentru specialistii si intermediarii din domeniu.

Cursurile organizate in cadrul proiectului “Program national de formare profesionala a specialistilor si intermediarilor din asigurari” sunt destinate specialistilor si intermediarilor din domeniul asigurarilor. Prin urmare, pot participa la acestea:
  • angajati care activeaza in cadrul societatilor de asigurare si in cadrul societatilor de intermediere in asigurari
  • persoane fizice autorizate care lucreaza in domeniul asigurarilor (conform OUG nr. 44/2008)
  • manageri de la toate nivelurile, care activeaza in societati de asigurare sau in societati de intermediere in asigurari
(!) Atentie (!) Puteti participa la cursuri numai daca, la momentul inscrierii, va incadrati in una din categoriile de mai sus.
Inscrierea la fiecare curs in parte presupune parcurgerea urmatorilor pasi:
PASUL 1 – Inscrierea pe site-ul www.imasig.ro 
Inscrierea se va face prin completarea formularului de inscriere disponibil pentru fiecare curs in parte (a se vedea butonul specific de la prezentarea fiecarui curs). Formularul de inscriere va fi disponibil din momentul lansarii oficiale a cursului respectiv.
(!) Pentru a primi un mesaj automat in momentul postarii anuntului pentru fiecare curs in parte, va recomandam abonarea la Newsletter.
Formularul de inscriere va cuprinde urmatoarele informatii:
  • nume si prenume
  • cod numeric personal
  • varsta
  • locul nasterii
  • regiunea de dezvoltare in care isi are domiciliul
  • judetul in care isi are domiciliul
  • localitatea in care isi are domiciliul
  • strada si numar
  • telefon
  • email
  • gen
  • nationalitate
  • varsta
  • loc de resedinta
  • nivel de instruire
  • statutul de piata muncii
  • aparteneta la un grup vulnerabil (se bifeaza una sau mai multe variante dintre: minoritati, minoritati de etnie roma, emigranti, persoane cu dizabilitati, alte categorii de persoane vulnerabile)
  • apartenenta la grupul tinta al proiectului (se bifeaza una dintre variante: angajati, manageri, persoane fizice)
  • locul de munca din domeniul asigurarilor
  • forma legala a relatiilor de munca (ex: contract de munca, contract de mandat s.a.)
(!) Atentie (!) Veti putea participa numai la cursurile destinate categoriei din care faceti parte (angajati, manageri, persoane fizice)
(!) Atentie (!) Formularul de inscriere la cursuri contine aceleasi date si informatii ca formularul de Pre-inscriere la cursuri, pe care il puteti accesa de pe prima pagina a site-ului sau de la finele cursurilor-exemplu.
Este important de retinut ca Fundatia “Institutul de Management in Asigurari” este operator de date cu caracter personal, in conformitate cu decizia nr. 16957/14.06.2011, inscrisa in registrul de evidenta a prelucrarilor de date cu caracter personal al Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal. In acest sens, datele dvs. personale pe care le veti completa in formularele de Pre-inscriere, respectiv Inscriere, vom fi procesate numai in conformitate cu prevederile legale.
(!) Pentru asigurarea egalitatii de sanse pentru persoanele ce nu dispun sau nu stiu sa foloseasca tehnica de calcul, formularul va fi disponibil si in format hartie la sediul central al solicitantului, la filialele acestuia din tara, precum si la sediile partenerilor din proiect.
PASUL 2 – Selectia participantilor
Selectia participantilor la cursuri se va face tinand cont de principiile nediscriminarii si egalitatii de sanse.
In procesul de selectie se va tine cont de urmatoarele:
  • solicitantii de cursuri sa faca parte din grupul-tinta al proiectului (angajati, manageri, persoane fizice care activeaza in domeniu)
  • nu se vor face discriminari si se va asigura o participare echilibrata a femeilor si barbatilor (50%-50%), inclusiv a persoanelor cu dizabilitati
  • daca sunt mai multi solicitanti decat locuri disponibile se va tine cont daca acestia au mai participat la cursuri similare

In functie de numarul de solicitari la sectiunea de Pre-incriere, pana la finele lunii iulie 2011 vor fi stabilite si facute publice, eventuale criterii suplimentare de selectie a participantilor la cursuri.

 

PASUL 3 – Inscrierea prin completarea formularului de inscriere in format hartie

La inceputul fiecarui curs, participantii vor completa si vor semna, pe format hartie formularul de inregistrare a grupului tinta pus la dispozitie de organizatori, elaborat in conformitate cu cerintele POS DRU. Formularul va fi disponibil la sala de curs.

Precizam faptul ca vor putea participa la curs si, deci, vor completa formularul de inscriere in format hartie, doar persoanele care, in prealabil, s-au inscris online, pe site-ul www.imasig.ro.

Comments

comments

You can leave a response, or trackback from your own site.

4 Responses to “Cursuri gratuite – Program national de formare profesionala a specialistilor si intermediarilor din asigurari”

  1. CORBAN IULIANA spune:

    Sunt interesata de cursuri gratuite prin POS DRU,in Bucuresti.Sunt inregistrata la ANOFM ca si persoana in cautarea unui loc de munca,dar nu beneficiez de ajutorul de somaj.Caut in special un curs de contabilitate primara sau IT.Astept mai multe informatii in acest sens,daca ma puteti ajuta.

Leave a Reply

*