Cursurile de protecția mediului au ca obiectiv transmiterea către cursanți a competențelor profesionale esențiale pentru dezvoltarea companiilor din industria românească într-un mediu curat. Pornind de la ideea că activitatea de protecție a mediului este o responsabilitate atât individuală, a fiecărui angajat, cât și colectivă, la nivel de întreprindere, nivelul managerial este cel mai potrivit pentru înțelegerea elementelor cheie și implementarea lor, prin instrumentele interne ale organizației, până la nivelul fiecărui angajat.
Cursul oferă informații cu privire la metodele de identificare a surselor de poluare și metodele de stabilire a punctelor de prelevare probe pentru verificarea încadrării emisiilor în limitele impuse de legislație și actele de reglementare în vigoare (autorizația de mediu, autorizația de gospodărire a apelor etc.). De asemenea, cursul oferă informații cu privire la etapele de verificare calitativă a monitorizării indicatorilor de poluare şi informații privind măsurile de reducere a poluării la surse. Elementele cheie ale cursului sunt:
- identificarea surselor de poluare pe factorii de mediu
- stabilirea punctelor de verificare și control pentru factorii de mediu
- identificarea indicatorilor de calitate ai factorilor de mediu de interes
- stabilirea frecvenței de monitorizare
- organizarea practică a activității de monitorizare: proceduri, instruire personal, echipamente
- înregistrarea și analizarea rezultatelor monitorizării factorilor de mediu
- activitatea de etalonare a echipamentelor de monitorizare
- evaluarea conformității cu cerințele legale de mediu.
Cursul se adresează managerilor de top și de nivel mediu din cadrul industriei româneşti interesaţi în prevenirea şi controlul poluării, respectiv responsabililor de mediu care doresc să dezvolte sistemul de monitorizare a factorilor de mediu şi metodele de prevenire a poluării.
Cursul este acreditat CNFPA conform standardului „Responsabil de mediu – curs de specializare”.
Trainer: Luminița ȘTEFĂNESCU, Consultant SVASTA ICG SRL
Puteți vizualiza profilul trainer-ului pe site-ul proiectului: www.inoventiv.svasta-icg.ro/formatori.
Durata cursului este de 2 zile.
Înscrie-te acum!
Pentru informații suplimentare cu privire la cursurile din domeniul protecției mediului, vă rugăm să ne contactați:
Oana IANCOVICI, SVASTA ICG SRL
Responsabil domeniu protecția mediului
Tel.: 021.315.25.00
Mobil: 0740.154.323
E-mail: oana.iancovici@svasta-icg.ro






Posted in
Tags: 


buna ziua,acest curs se organizeaza si in Iasi?
Buna ziua. Inca nu se cunoaste locatia cursului. Cursul incepe in luna noiembrie.
Multumim
Buna ziua! As dorii sa stiu daca se cunoaste locatia cursului? M-ar interesa daca acest curs se tine si in Timisoara? O zi frumoasa! Multumesc!
Buna ziua
Toate detaliile despre curs le puteti obtine de la responsabilul cursului
Oana IANCOVICI, SVASTA ICG SRL
Responsabil domeniu protecția mediului
Tel.: 021.315.25.00
Mobil: 0740.154.323
E-mail: oana.iancovici@svasta-icg.ro
Multumim
Asi dori sa stiu daca acest curs se desfasoara si in Timisoara?
Cand si unde ?
Buna ziua
Cursul nu se desfasoara in Timisoara, dar va puteti inscrie daca faceti parte din grupul tinta
Multumim
Cursurile vor avea loc si in Cluj?
Buna ziua
Acest curs nu, probabil vor fi altele pe zona Dvs
Multumim
In atentia administratorului acestui site !
Cred ca toti (cei peste 5000 )suntem interesati de informatiile cuprinse aici.De aceea va rog, va implor… nu afisati la “recente” cursuri care s-au derulat in anii 2011,2012 pentru ca ne derutati.Mai lucrati putin la forma de prezentare pentru a fi mai clar cui se adreseaza(eventual cu harta pe regiuni),care sunt actuale , care s-au incheiat etc.Nu va bateti joc va rog de timpul nostru.
Va doresc numai bine si sper sa vad ca incercati sa imbunatatiti acest loc atat de necesar celor care chiar vor sa urmeze un curs in aceste vremuri grele.
Cu stima,
ing.Doina Pop