Universitatea din Pitesti, Facultatea de Stiinte ale Educatiei, prin proiectul POSDRU/19/1.3/G/40784 anunţă începerea înscrierii pentru cursurile Şcolii de Vară “A DEVENI ŞI A FI EDUCATOR”, seria a II-a care se va desfăşura în perioada aprilie – iunie 2013.
Cursurile se adresează personalului didactic din învăţământul preşcolar şi primar, debutanţi în cariera didactică (până la obţinerea definitivatului) cu vârsta sub 35 ani.
Tematica programului este în concordanţă cu tematica examenului de definitivat în cariera didactică.
Dosarele se depun la secretariatul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei din incinta Colegiului Pedagogic Carol I din Câmpulung Muscel.
Actele necesare înscrierii
- cerere de înscriere (formular tipizat);
- diploma de bacalaureat, legalizată de către directorul unităţii de învăţământ;
- diplomă de licenţă (sau adeverinţă – pentru absolvenţii promoţia 2011), legalizată de către directorul unităţii de învăţământ;
- certificatul de naştere, legalizată de către directorul unităţii de învăţământ;
- buletin/carte de identitate, legalizată de către directorul unităţii de învăţământ;
- certificatul de căsătorie, legalizată de către directorul unităţii de învăţământ; (dacă este cazul);
- adeverinţă de la unitatea de învăţământ la care este titular sau suplinitor din care să rezulte VECHIMEA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT;
- certificate relevante care atestă participarea la cursuri de formare profesională (dacă este cazul);
Formular de Înscriere: descărcare
Prin furnizarea activităţilor în cadrul Şcolii de Vară se asigură îmbunătăţirea calificării personalului didactic în concordanţă cu principiile naţionale şi europene ale formării profesionale continue.
Scopul organizării Şcolii de Vară constă în formarea profesională a cadrelor didactice debutante din învăţământul preşcolar şi primar prin dezvoltarea competenţelor psihopedagogice şi didactico – metodologice de îndeplinire a rolurilor profesionale ale debutanţilor în cariera didactică în vederea exercitării eficiente a profesiei.
Acestea vizează dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice din învăţământul preşcolar şi primar în domeniul proiectării, organizării şi desfăşurării activităţilor didactice utilizând metodologii didactice interactive/ centrate pe elev.
Competenţe specifice vizate:
- Cunoaşterea, utilizarea şi aplicarea inovatoare a conţinuturilor psihopedagogice şi metodice în realizarea proiectării didactice în ciclul primar/ preşcolar;
- Analiza şi utilizarea unor modalităţi eficiente de predare-învăţare a conţinuturilor matematice în ciclul primar/ preşcolar;
- Utilizarea şi interpretarea unor modalităţi optime de pregătire a copilului pentru însuşirea deprinderilor de scris-citit;
- Analiza şi utilizarea unor modalităţi eficiente de predare-învăţare a scris-cititului în ciclul primar;
Curricula activităţilor cuprinde teme care se regăsesc în programa pentru obţinerea definitivatului în învăţământ, astfel:
– în domeniul psihopedagogic:
- Proiectarea activităţilor didactice în învăţământul preşcolar şi primar în contextul educaţiei centrate pe elev
- Organizarea conţinuturilor didactice
- Comunicarea eficientă în spaţiul şcolar
- Parteneriatul şcoală –familie – comunitate
- Managementul şi gestiunea situaţiilor de criză educaţională
- Comportamentul socio – emoţional al copilului
- Evaluarea dezvoltării copilului de vârstă preşcolară şi şcolară mică
– în domeniul didacticii specialităţii:
- predarea – învăţarea scris-cititului în ciclul primar
- pregătirea copilului pentru însuşirea deprinderilor de scris-citit
- predarea conţinuturilor de literatură în ciclul primar
- predarea conţinuturilor de vocabular în ciclul primar
- predarea conţinuturilor matematice în ciclul primar/ preşcolar
Activităţile se vor desfăşura în manieră interactivă, utilizând strategii didactice team-teaching, prin colaborarea cadrelor didactice din domeniul ştiinţelor educaţiei cu profesori din învăţământ preşcolar şi primar.
E-mail: proiect.edu@gmail.com / mihaela.paisi@upit.ro
Tel: 0348-453.354 / 0248 – 510523
www.tvse.ro






Posted in
Tags: 


Buna ziua!Ma numesc Dumitriu Elena si sunt din Panciu,Vrancea.Sunt economist cu master in finante banci si as dori sa stiu dk ma incadrez pt inscrierea la aceste cursuri.Dk nu as dori sa stiu ce cursuri trebuie sa urmez pt a deveni educator.Astept raspuns,va multumesc!
Buna ziua
Cursul este doar pentru cadre didactice
Multumesc